altceva decat nimic

It’s like we were both black and suddenly, one of us turned blue. We can’t combine colours like that,or that we were told. People believe that we can’t be together. We’re so different that we can’t prove they’re  wrong. There’s where we make our huge mistake: you and I are just what we seem to be, you and I, and not us.

I miss the times when I thought I could be like you. I miss ignoring the others and thinking that everything was possible. Your smile as you laid near me. Your bittersweet taste. The warm embrace when saying goodbye. The spark in your eyes when looking deeply into mine.

I’m sorry I can’t pretend. I’m sorry I don’t belong to  your world,I can’t find a place in your dreams.

With every tear ,I feel your heart beat, I hear your breath, I see your face.

Our story is a mixed up puzzle,with no one to solve it.

I wish you could see this too, so we could fight the world together.

The wind is too strong for me to face it alone.

It’s getting so cold that I can’t move my lips.

Am uitat caldura privirii tale.

1. De ce vrem ceva mai mult dupa ce il pierdem?

2.De ce daca doua chestii nu’s egale, una trebuie sa fie

mai mare?

3.De ce ne amintim cu precadere, chestiile negative?

4.De ce toate versurile melodiilor pe care le aud cand

sunt deprimata, sunt sugestiv de triste?

5.De ce ne atrag lucruri imposibil de obtinut?

6.De ce trebuie sa te dai cu capu’ de prag ca sa-ti dai

seama ca doare?

7.De ce ne uitam la ceas,daca sustinem ca  nu depindem de

timp?

8.De ce cand ploua, baltile cele mai mari se formeaza

chiar pe aleea/strada/trotuarul pe care trebuie sa treci

tu?

9.De ce au codurile pentru vreme rece , culori

calde(galben, portocaliu,rosu)?

10.De ce ne comparam cu ce a fost inaintea noastra?

11.De ce nu exista notiunea de “discutie de impacare”,

dar avem “sex de impacare”?

12.De ce,a doua zi dupa ce te-ai hotarat sa nu mai

vorbesti cu cineva,descoperi ca ai nevoie de el/ea?

13.De ce taci?

Viata e un deal. Si ce daca tu mergi la vale? Ce daca esti

rebel si nu vrei , nu poti sa nu te impotrivesti?
Cine sunt ei sa-ti spuna ca trebuie sa urci, cand pe tine

gravitatia si vointa te trag insistent in sens opus?Ne-am

saturat, poate , de obisnuit, de ce facem in fiecare zi , de

aceleasi conversatii, de aceleasi bancuri, de tot. Si cine va

credeti, oameni mari, sa ne spuneti ce sa facem? Sunteti

niste copii si voi, cu mult mai multi ani de adanci depresii

in plus, cu cravate si pantofi cu toc, cu farduri de obraz

stridente, cu brichete scumpe de la Milano si masini

luxuoase. Asta va da autoritate? Pai, lasati-ma sa va spun

ca noi avem mult mai mult. Avem ceea ce voi

numiti,nedrep,as spune,inconstienta. Si da, crede-ma,

drag copil transformat subit in adult, ca e un sentiment

care nu se compara cu costumele Armani sau gentile

Louis Vuitton, pentru ca e cu mult superior lor. E atunci

cand simti ca , daca treci prin apa, nu o sa te uzi, ca nimic

din ceea ce ignori nu-ti poate face rau, asa e cand te simti

liber, liber sa crezi, sa vezi, sa astepti, sa alegi.
Scuzati-ma ca intrebarea mea fundamentala nu e “Oare

m-am dat cu indeajuns fond de ten?”.Ca nu cred ca

scopul meu in viata e sa gasesc poseta potrivita. Ca

pentru mine sa fiu copil nu e o obligatie , ci o nevoie.
Imi pare rau ca ma bucur mai mult cand rasare soarele

decat atunci cand se deschide un nou solar. Ca ma uit la

ceas doar ca sa vad ca e fix si “ma iubeste” si nu

deoarece am intarziat la o importanta intalnire frigida de

afaceri.
Cine suntem noi sa hotaram cand am crescut? Cine

sunteti voi sa ne impuneti limite fiindca suntem “prea

mici”?Ce esti tu, om mare cu privire confuza din fata mea,

sa ma critici pentru ca indraznesc sa gandesc?
De ce atatea intrebari? Pentru ca sunt prea mica sa le

gasesc si raspunsuri….