altceva decat nimic

Cand am incetat sa cautam  ceva in viata? cand am inlocuit sentimentele cu smile-uri ? Cand am renuntat la plimbarile in parc si am ales sa ne uitam la haine in mall? Nu stiu,nu stim.
N-a fost un moment anume pe care sa-l arat cu degetul si sa zic :”uite ma, cutare lucru, de la timpu’ cutare, e de vina, nu noi”.Da, ma cam oftic pentru asta.mai ales ca era o scuza perfecta pentru lipsa de substanta.
Nici macar asta nu e bine.In loc de manuscrise, cu litere caligrafice,’arheologii’ o sa gaseasca posturi pe blog.
De ce titlul?[de ce nu?]
M-am plictisit de ‘jumatatea’ mea. Nici nu am aflat cine e , si deja m-am plictisit. Fiecare site[inclusiv vreo cateva porno, pe care chiar le inteleg] iti prezinta o serie de oportunitati,printre care,obligatoriu, cea de a socializa si a-ti gasi, probabil o persoana cu care esti compatibil/a, “jumatatea ta”.Nu,multumesc.
Nu zic ca “sufletul tau pereche” nu e acolo undeva, in lume.Nu zic nici ca el/ea nu sta pe net/mess/alte alea , dar cam care sunt sansele ca din “asl”[se mai zice asa???] sa-ti dai seama ca soarta a vrut ca voi sa va cunoasteti pe chat?Simti fluturasi in stomac cand te intreaba “cmz”? Eu nu.
Eh, da.Stiu, te gandesti la ceva gen “da, ma ,da’ pe mess poti sa-i dai ignore daca te enerveaza”.Corect.Dar omul nu e facut sa ignore,pentru ca asta nu e un sentiment.Asta te face uman:sentimentele.Nu un mass pe mess. nu un mail dat forward. nu un .jpg uploadat pe haifaiv.

ps : this is what this part of the alphabet would look like if there weren’t q and r.

“Exista si iubiri-iluzii, pe care le cauti si le inventezi cu tot dinadinsul atunci cand ti-e cumplit de foame sa te-ndragostesti.”

Ma paste o depresie tomnatica. Si imi da tarcoale de ceva timp , dar parca stie ca numai off-seson se poate instala in sufletul si mintea mea atrofiata.Da ,da ,stiu, scrieri/posturi (citez) de “femeie divortata  frustrata”.De cand ma cunosc eu pe mine(cat de cat), lucrurile pe care le-am tinut minte cu preponderenta s-au intamplat intre anotimpuri. Nu vara, nici iarna.La inceput sau sfarsit de toamna,la mijloc de primavara,in vremuri cu vanturi caldute si ploi,cu soare si nori,cu cerul albastru sau cenusiu. Mereu, cand se termina vara,in ciuda starii de moleseala si lene, nu pot sa nu ma gandesc la ce ma asteapta.La cate mesaje o sa primeasca Elena sau la grimasele ei cand ii spun iar cine-stie-ce prostie am mai facut.
Nu ma intelegeti gresit, am amintiri frumoase.Mi s-au intamplat atatea lucruri bune toamna(atat de multe ca nici nu mai le stiu).Depresia mea e un amalgam de nerabdare,anxietate,tristete,melancolie,nostalgie,abureala.Nu stiu daca se cheama “depresie”.Dar eu,cu numele asta am cunoscut-o.Si stiu ca,daca, la inceputu’ scolii mi-ar mai da profa de romana compunere cu titlul “Toamna”, asa ceva as scrie.Despre depresia mea, despre ce astept eu sa se intample in fiecare toamna,despre ce se intampla de fapt.As vedea din nou, ca a mai trecut o vara peste noi,ca ne-am imbatranit cu cateva incruntari,ca am crescut cu zambete,ne-am imbratisat cu marea si razele de soare si ne-am lasat inundati de caldura.Asta vreau eu sa povestesc,sa afle ceilalti.Nu prin ce locuri exotice (nu) am umblat in vacanta, cu cine am “vagabondat”si pe ce strazi.

O sa incep sa citez. Nu (doar) din genialitatea mea pe care o expun si in restul post-ului.Ci din carti,persoane si alte chestii.Pentru simplul motiv ca-mi plac.Asta daca as avea nevoie de motive pentru ceea ce fac.

Ah…nici nu stiu cum sa incep.In afara de faptul ca am inceput deja.Am hotarat sa incep de la capat.De la alt capat.Altfel spus,m-am gandit sa-mi analizez “oleaca” existenta.In modul cat mai putin superficial din cate cunosc. Si am vazut ca am prin preajma cateva persoane la care tin, cateva pe care le apreciez/admir si foarte putini pe care ii iubesc,in sensul propriu si ortodox al cuvantului. Si ar mai fii restul/majoritatea.Nu-i urasc,imi sunt indiferenti.Daca m-as concentra putin, as gasi cu siguranta motive bune pentru care sa nu-i suport , dar n-am in mod cert timp sau chef de asta.De enervat in sensul propriu,figurat si metaforic, ma enerveaza cel mai mult persoanele pe care le iubesc.Tocmai pentru ca le iubesc, tin la ele si conteaza.Nu sunt genul de persoana “te iubesc”-la 5 minute.Nu-mi exprim sentimentele. Sunt “prea femeie ca sa nu stiu sa plang,prea barbat ca sa primesc ajutor”.Nu stiu sa iubesc, nici sa urasc.Nu stiu,inca,daca vreau sa aflu.

Cantece
Depresii
Anotimpuri
Mesaje
Poze
Haine
Jucarii
Soare
Fite
Mare
Parfumuri/Izuri
Flori
Oje
Rimel
Carticele
Perne pufoase(fluffly)
Toane
Orgolii
Suc de visine
Blog
Aiureala
Reclame
Calcule
Boceli
Misto-uri
www si sms
….si etc. Cam asa ar arata viata mea in substantive comune(la care se adauga substantive proprii,aia de care ziceam mai sus).

Postul asta este pentru tine. pentru mine. pentru noi.

Iar va iau cu uitatul.Numai ca acum ma cert doar pe mine.Parca ieri(daca nu chiar ieri) ziceam ca noi ramanem mereu.Indiferent cate nopti n-am dormit.Cat am plans sau ras.Din cauza caror persoane ne-am simtit fericiti sau ne.Si am facut prostia sa uit. Am uitat ca nu sunt ceea ce sunt datorita celui/celor de langa mine.Ca am defecte si calitati pe care nu le-as da in schimbul niciunei iubiri.Oricine(mai mult sau mai putin) lasa ceva scris in memoria/sufletul nostru. Doar ca am descoperit ca sunt oarecum dislexica, in sensul cel mai diferit de clasic/standard din cate cunosc.

Scriu despre mine si ceilalti din viata mea ca intr-un caiet cu amintiri.Scriu ceea ce as vrea sa citesc eu despre mine cand voi fii plina de griji si “treburi”.Scriu despre ce as vrea sa-mi amintesc,peste ani.Despre lucruri care nu mi-au placut,dar m-au facut sa ajung ceea ce sunt. E o confesiune.Pentru nimeni, doar pentru mine.Sa vad gandurile care ma invadeaza asezate undeva.Undeva de unde stiu ca nu se-ntorc sa ma bantuie.Sau se intorc mult prea tarziu ca sa le mai pastrez.

Postul asta a fost pentru tine.Pentru noi.

 yours faithfully,
  anonima.

 In primul rand, scuze. Scuze oricui a citit vreodata blogul asta si mi-a zis (sau nu) ca-i place(inca o data , sau nu). Am zis ca renunt. pentru ca nu-mi place.m-am negat pe mine.si am cautat alt “mine” despre care sa scriu,pentru care sa simt, pe care sa-l descriu. Nu stiu nici acum daca am gasit sau voi gasi intr-adevar ceva, vreodata. Ideea e, ca, am ales sa termin ceva “inceput”,oricat de lame pare sau este.

Nu mint prea des,dar ma pricep sa mint. Bine, de fapt mint.Foarte des.Dar o fac doar pentru ca ma pricep.Sau asta vreau sa cred de fiecare data cand mai spun ceva, nu chiar adevarat,ca-mi exersez “talentul”.Si daca e rau, nu ma judeca tu pentru asta. Nu-i lasa nici pe ceilalti sa o faca. Ridica manuta,tu, cel care, in viata ta n-ai facut ceva rau, si arata-ma cu degetul.Si daca faci asta, da-ti seama ca tocmai ai savarsit ceva rau.

Va las sa meditati la nemurirea sufletului pana mai apare ceva profund din putul gandirii.
See ya :hug:

 Nu stiu daca marea e destul de mare sa inghita lacrimi. Poate de aia e asa sarata.Multi.Putini.Soare.Sarat.Umbrele.Sezlonguri.
Imi pare rau ca nu am plans, sa vad cam cat suporta.

Iti mai aduci aminte…drumul spre nori?
iti mai aduci aminte cafeaua din zori?
Iti mai aduci aminte noptile albe?
Acum sunt toate ….foarte departe….